Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 21:24-34 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

24. Vor cădea sub ascuțișul sabiei, vor fi luați robi printre toate neamurile; și Ierusalimul va fi călcat în picioare de Neamuri, până se vor împlini vremurile Neamurilor.

25. Vor fi semne în soare, în lună și în stele. Și pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor ști ce să facă la auzul urletului mării și al valurilor;

26. oamenii își vor da sufletul de groază, în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.

27. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere și slavă mare.

28. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.”

29. Și le-a spus o pildă: „Vedeți smochinul și toți copacii.

30. Când înfrunzesc, și-i vedeți, voi singuri cunoașteți că de acum vara este aproape.

31. Tot așa, când veți vedea întâmplându-se aceste lucruri, să știți că Împărăția lui Dumnezeu este aproape.

32. Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până când se vor împlini toate aceste lucruri.

33. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

34. Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.

Citiți capitolul complet Luca 21