Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 20:1-7 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Într-una din acele zile, când învăța Isus norodul în Templu și propovăduia Evanghelia, au venit deodată la El preoții cei mai de seamă și cărturarii cu bătrânii

2. și I-au zis: „Spune-ne, cu ce putere faci Tu aceste lucruri sau cine Ți-a dat puterea aceasta?”

3. Drept răspuns, El le-a zis: „Am să vă pun și Eu o întrebare. Spuneți-Mi:

4. Botezul lui Ioan venea din cer sau de la oameni?”

5. Dar ei cugetau astfel între ei: „Dacă răspundem: „Din cer”, va zice: „Atunci de ce nu l-ați crezut?”

6. Și dacă răspundem: „De la oameni”, tot norodul ne va ucide cu pietre; căci este încredințat că Ioan era un proroc.”

7. Atunci au răspuns că nu știu de unde venea botezul lui Ioan.

Citiți capitolul complet Luca 20