Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 19:9-22 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

9. Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci și el este fiul lui Avraam.

10. Pentru că Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.”

11. Pe când ascultau ei aceste lucruri, Isus a mai spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim, și ei credeau că Împărăția lui Dumnezeu are să se arate îndată.

12. Deci a zis: „Un om de neam mare s-a dus într-o țară depărtată, ca să-și ia o împărăție, și apoi să se întoarcă.

13. A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli și le-a zis: „Puneți-i în negoț până mă voi întoarce.”

14. Dar cetățenii lui îl urau; și au trimis după el o solie să-i spună: „Nu vrem ca omul acesta să împărățească peste noi.”

15. Când s-a întors înapoi, după ce își luase împărăția, a spus să cheme pe robii aceia, cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câștigase fiecare cu ei din negoț.

16. Cel dintâi a venit și i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus zece poli.”

17. El i-a zis: „Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puține lucruri, primește cârmuirea a zece cetăți.”

18. A venit al doilea și i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.”

19. El i-a zis și lui: „Primește și tu cârmuirea a cinci cetăți.”

20. A venit un altul și i-a zis: „Doamne, iată-ți polul pe care l-am păstrat învelit într-un ștergar;

21. căci m-am temut de tine, fiindcă ești un om aspru; iei ce n-ai pus și seceri ce n-ai semănat.”

22. Stăpânul i-a zis: „Rob rău; te voi judeca după cuvintele tale. Știai că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus și secer ce n-am semănat;

Citiți capitolul complet Luca 19