Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 19:15-29 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

15. Când s-a întors înapoi, după ce își luase împărăția, a spus să cheme pe robii aceia, cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câștigase fiecare cu ei din negoț.

16. Cel dintâi a venit și i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus zece poli.”

17. El i-a zis: „Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puține lucruri, primește cârmuirea a zece cetăți.”

18. A venit al doilea și i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.”

19. El i-a zis și lui: „Primește și tu cârmuirea a cinci cetăți.”

20. A venit un altul și i-a zis: „Doamne, iată-ți polul pe care l-am păstrat învelit într-un ștergar;

21. căci m-am temut de tine, fiindcă ești un om aspru; iei ce n-ai pus și seceri ce n-ai semănat.”

22. Stăpânul i-a zis: „Rob rău; te voi judeca după cuvintele tale. Știai că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus și secer ce n-am semănat;

23. atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentru ca, la întoarcerea mea, să-i fi luat înapoi cu dobândă?”

24. Apoi a zis celor ce erau de față: „Luați-i polul și dați-l celui ce are zece poli.”

25. „Doamne”, i-au zis ei, „el are zece poli.”

26. Iar El le-a zis: „Vă spun că celui ce are, i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua chiar și ce are.

27. Cât despre vrăjmașii mei, care n-au vrut să împărățesc eu peste ei, aduceți-i încoace și tăiați-i înaintea mea.”

28. După ce a vorbit astfel, Isus a pornit în frunte și Se suia spre Ierusalim.

29. Când S-a apropiat de Betfaghe și de Betania, înspre muntele numit al Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi

Citiți capitolul complet Luca 19