Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 17:18-31 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

18. Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu?”

19. Apoi i-a zis: „Scoală-te și pleacă; credința ta te-a mântuit.”

20. Fariseii au întrebat pe Isus când va veni Împărăția lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis: „Împărăția lui Dumnezeu nu vine în așa fel ca să izbească privirile.

21. Nu se va zice: „Uite-o aici!” sau: „Uite-o acolo!” Căci iată că Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.”

22. Și a zis ucenicilor: „Vor veni zile când veți dori să vedeți una din zilele Fiului omului, și n-o veți vedea.

23. Vi se va zice: „Iată-L aici, iată-L acolo!” Să nu vă duceți, nici să nu-i urmați.

24. Căci, cum iese fulgerul și luminează de la o margine a cerului până la cealaltă, așa va fi și Fiul omului în ziua Sa.

25. Dar mai întâi trebuie să sufere multe și să fie lepădat de neamul acesta.

26. Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe se va întâmpla la fel și în zilele Fiului omului:

27. mâncau, beau, se însurau și se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; și a venit potopul și i-a prăpădit pe toți.

28. Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau;

29. dar, în ziua când a ieșit Lot din Sodoma, a plouat foc și pucioasă din cer și i-a pierdut pe toți.

30. Tot așa va fi și în ziua când Se va arăta Fiul omului.

31. În ziua aceea, cine va fi pe acoperișul casei și își va avea vasele în casă să nu se coboare să le ia; și cine va fi pe câmp, de asemenea, să nu se mai întoarcă.

Citiți capitolul complet Luca 17