Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 17:18-30 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

18. Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu?”

19. Apoi i-a zis: „Scoală-te și pleacă; credința ta te-a mântuit.”

20. Fariseii au întrebat pe Isus când va veni Împărăția lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis: „Împărăția lui Dumnezeu nu vine în așa fel ca să izbească privirile.

21. Nu se va zice: „Uite-o aici!” sau: „Uite-o acolo!” Căci iată că Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.”

22. Și a zis ucenicilor: „Vor veni zile când veți dori să vedeți una din zilele Fiului omului, și n-o veți vedea.

23. Vi se va zice: „Iată-L aici, iată-L acolo!” Să nu vă duceți, nici să nu-i urmați.

24. Căci, cum iese fulgerul și luminează de la o margine a cerului până la cealaltă, așa va fi și Fiul omului în ziua Sa.

25. Dar mai întâi trebuie să sufere multe și să fie lepădat de neamul acesta.

26. Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe se va întâmpla la fel și în zilele Fiului omului:

27. mâncau, beau, se însurau și se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; și a venit potopul și i-a prăpădit pe toți.

28. Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau;

29. dar, în ziua când a ieșit Lot din Sodoma, a plouat foc și pucioasă din cer și i-a pierdut pe toți.

30. Tot așa va fi și în ziua când Se va arăta Fiul omului.

Citiți capitolul complet Luca 17