Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 12:5-15 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

5. Am să vă arăt de cine să vă temeți. Temeți-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeți.

6. Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuși niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu.

7. Și chiar perii din cap, toți vă sunt numărați. Deci să nu vă temeți: voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii.

8. Eu vă spun: pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl va mărturisi și Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu;

9. dar cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor va fi lepădat și el înaintea îngerilor lui Dumnezeu.

10. Și oricui va vorbi împotriva Fiului omului i se va ierta; dar oricui va huli împotriva Duhului Sfânt nu i se va ierta.

11. Când vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea dregătorilor și înaintea stăpânirilor, să nu vă îngrijorați cum veți răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veți vorbi;

12. căci Duhul Sfânt vă va învăța chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiți.”

13. Unul din mulțime a zis lui Isus: „Învățătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moștenirea noastră.”

14. „Omule”, i-a răspuns Isus, „cine M-a pus pe Mine judecător sau împărțitor peste voi?”

15. Apoi le-a zis: „Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui.”

Citiți capitolul complet Luca 12