Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 11:31-41 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

31. Împărăteasa de la miazăzi se va scula, în ziua judecății, alături de bărbații acestui neam și-i va osândi; pentru că ea a venit de la capătul pământului ca să audă înțelepciunea lui Solomon; și iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.

32. Bărbații din Ninive se vor scula, în ziua judecății, alături de neamul acesta și-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; și iată că aici este Unul mai mare decât Iona.

33. Nimeni n-aprinde o lumină, ca s-o pună într-un loc ascuns sau sub baniță; ci o pune într-un sfeșnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.

34. Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric.

35. Ia seama, dar, ca lumina care este în tine să nu fie întuneric.

36. Așa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci când te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare.”

37. Pe când vorbea Isus, un fariseu L-a rugat să prânzească la el. El a intrat și a șezut la masă.

38. Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase înainte de prânz.

39. Dar Domnul i-a zis: „Voi, fariseii, curățați partea de afară a paharului și a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de jefuire și de răutate.

40. Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară n-a făcut și pe cea dinăuntru?

41. Dați mai bine milostenie din lucrurile dinăuntru, și atunci toate vă vor fi curate.

Citiți capitolul complet Luca 11