Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 1:71-80 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

71. mântuire de vrăjmașii noștri și din mâna tuturor celor ce ne urăsc!

72. Astfel Își arată El îndurarea față de părinții noștri și Își aduce aminte de legământul Lui cel sfânt,

73. potrivit jurământului prin care Se jurase părintelui nostru Avraam,

74. că, după ce ne va izbăvi din mâna vrăjmașilor noștri, ne va îngădui să-I slujim fără frică,

75. trăind înaintea Lui în sfințenie și neprihănire, în toate zilele vieții noastre.

76. Și tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregătești căile Lui

77. și să dai poporului Său cunoștința mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui;

78. datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălțime,

79. ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul și în umbra morții și să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!”

80. Iar pruncul creștea și se întărea în duh. Și a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.

Citiți capitolul complet Luca 1