Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 1:40-57 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

40. A intrat în casa lui Zaharia și a urat de bine Elisabetei.

41. Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, și Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt.

42. Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău.

43. Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu?

44. Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie.

45. Ferice de aceea care a crezut; pentru că lucrurile care i-au fost spuse din partea Domnului se vor împlini.”

46. Și Maria a zis: „Sufletul meu mărește pe Domnul

47. și mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu,

48. pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită,

49. pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt,

50. și îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El.

51. El a arătat putere cu brațul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor.

52. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, și a înălțat pe cei smeriți.

53. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăți, și pe cei bogați i-a scos afară cu mâinile goale.

54. A venit în ajutorul robului său Israel, căci Și-a adus aminte de îndurarea Sa –

55. cum făgăduise părinților noștri – față de Avraam și sămânța lui în veac.”

56. Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni. Apoi s-a întors acasă.

57. Elisabetei i s-a împlinit vremea să nască; și a născut un fiu.

Citiți capitolul complet Luca 1