Vechiul Testament

Noul Testament

Ioan 9:18-36 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

18. Iudeii n-au crezut că fusese orb și că își căpătase vederea, până n-au chemat pe părinții lui.

19. Și când i-au venit părinții, i-au întrebat: „Acesta este fiul vostru care spuneți că s-a născut orb? Cum, dar, vede acum?”

20. Drept răspuns, părinții lui au zis: „Știm că acesta este fiul nostru și că s-a născut orb.

21. Dar cum vede acum sau cine i-a deschis ochii, nu știm. Întrebați-l pe el; este în vârstă, el singur poate vorbi despre ce-l privește.”

22. Părinții lui au zis aceste lucruri pentru că se temeau de iudei; căci iudeii hotărâseră acum că, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă.

23. De aceea au zis părinții lui: „Este în vârstă, întrebați-l pe el.”

24. Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu: noi știm că Omul acesta este un păcătos.”

25. El a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu știu; eu una știu: că eram orb, și acum văd.”

26. Iarăși l-au întrebat: „Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii?”

27. „Acum v-am spus”, le-a răspuns el, „și n-ați ascultat. Pentru ce voiți să mai auziți încă o dată? Doar n-ați vrea să vă faceți și voi ucenicii Lui!”

28. Ei l-au ocărât și i-au zis: „Tu ești ucenicul Lui, noi suntem ucenicii lui Moise.

29. Știm că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar Acesta nu știm de unde este.”

30. „Aici este mirarea”, le-a răspuns omul acela, „că voi nu știți de unde este, și totuși El mi-a deschis ochii.

31. Știm că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoși; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă.

32. De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere.

33. Dacă Omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic.”

34. „Tu ești născut cu totul în păcat”, i-au răspuns ei, „și vrei să ne înveți pe noi?” Și l-au dat afară.

35. Isus a auzit că l-au dat afară; și, când l-a găsit, i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”

36. El a răspuns: „Și cine este, Doamne, ca să cred în El?”

Citiți capitolul complet Ioan 9