Vechiul Testament

Noul Testament

Ioan 12:1-13 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Cu șase zile înainte de Paști, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort și pe care îl înviase din morți.

2. Acolo I-au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul din cei ce ședeau la masă cu El.

3. Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Isus și I-a șters picioarele cu părul ei; și s-a umplut casa de mirosul mirului.

4. Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă, a zis:

5. „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei și să se fi dat săracilor?”

6. Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoț și, ca unul care ținea punga, lua el ce se punea în ea.

7. Dar Isus a zis: „Las-o în pace; căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele.

8. Pe săraci îi aveți totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna.”

9. O mare mulțime de iudei au aflat că Isus era în Betania; și au venit acolo, nu numai pentru Isus, ci ca să vadă și pe Lazăr, pe care-l înviase din morți.

10. Preoții cei mai de seamă au hotărât să omoare și pe Lazăr,

11. căci din pricina lui mulți iudei plecau de la ei și credeau în Isus.

12. A doua zi, o gloată mare care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim,

13. a luat ramuri de finic și I-a ieșit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!”

Citiți capitolul complet Ioan 12