Vechiul Testament

Noul Testament

Iacov 2:13-26 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

13. căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă, dar mila biruie judecata.

14. Frații mei, ce-i folosește cuiva să spună că are credință, dacă n-are fapte? Poate oare credința aceasta să-l mântuiască?

15. Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana de toate zilele,

16. și unul dintre voi le zice: „Duceți-vă în pace, încălziți-vă și săturați-vă!”, fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?

17. Tot așa și credința: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși.

18. Dar va zice cineva: „Tu ai credința, și eu am faptele. Arată-mi credința ta fără fapte, și eu îți voi arăta credința mea din faptele mele.”

19. Tu crezi că Dumnezeu este unul și bine faci; dar și dracii cred… și se înfioară!

20. Vrei, dar, să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este zadarnică?

21. Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?

22. Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui, și, prin fapte, credința a ajuns desăvârșită.

23. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și i s-a socotit ca neprihănire”; și el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”

24. Vedeți, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, și nu numai prin credință.

25. Tot așa, curva Rahav: n-a fost socotită și ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli și i-a scos afară pe altă cale?

26. După cum trupul fără duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă.

Citiți capitolul complet Iacov 2