Vechiul Testament

Noul Testament

Filimon 1:1-11 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Pavel, întemnițat al lui Isus Hristos, și fratele Timotei, către preaiubitul Filimon, tovarășul nostru de lucru,

2. către sora Apfia și către Arhip, tovarășul nostru de luptă, și către biserica din casa ta:

3. Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!

4. Mulțumesc totdeauna Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele,

5. pentru că am auzit despre credința pe care o ai în Domnul Isus și dragostea față de toți sfinții.

6. Îl rog ca această părtășie a ta la credință să se arate prin fapte, care să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos.

7. În adevăr, am avut o mare bucurie și mângâiere pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinților au fost înviorate prin tine.

8. De aceea, măcar că am toată slobozenia în Hristos să-ți poruncesc ce trebuie să faci,

9. vreau mai degrabă să-ți fac o rugăminte în numele dragostei, eu, așa cum sunt, bătrânul Pavel; iar acum întemnițat pentru Hristos Isus.

10. Te rog pentru copilul meu pe care l-am născut în lanțurile mele: pentru Onisim,

11. care altădată ți-a fost nefolositor, dar care acum îți va fi folositor și ție și mie.

Citiți capitolul complet Filimon 1