Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 28:11-20 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

11. După o ședere de trei luni, am pornit cu o corabie din Alexandria care iernase în ostrov și care purta semnul Dioscurilor.

12. Am ajuns la Siracusa și am rămas acolo trei zile.

13. De acolo, am mers înainte pe lângă coastă și am venit la Regio; iar a doua zi, fiindcă sufla vântul de miazăzi, după două zile am venit la Puzole,

14. unde am dat peste niște frați care ne-au rugat să mai rămânem șapte zile cu ei. Și așa am ajuns la Roma.

15. Din Roma ne-au ieșit înainte, până în „Forul lui Apiu” și până la „Cele trei cârciumi”, frații care auziseră despre noi. Când i-a văzut Pavel, a mulțumit lui Dumnezeu și s-a îmbărbătat.

16. Când am ajuns la Roma, sutașul a dat pe cei întemnițați căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s-a îngăduit să rămână într-un loc deosebit, cu un ostaș care-l păzea.

17. După trei zile, Pavel a chemat pe mai marii iudeilor; și, când s-au adunat, le-a zis: „Fraților, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinților noștri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim, și de acolo am fost dat în mâinile romanilor.

18. După ce m-au supus la cercetare, ei aveau de gând să-mi dea drumul, pentru că nu era în mine nicio vină vrednică de moarte.

19. Dar iudeii s-au împotrivit, și am fost silit să cer să fiu judecat de cezar, fără să am de altfel niciun gând să pârăsc neamul meu.

20. De aceea, v-am chemat să vă văd și să vorbesc cu voi; căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanț.”

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 28