Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 22:8-14 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

8. „Cine ești, Doamne?”, am răspuns eu. Și El mi-a zis: „Eu sunt Isus din Nazaret pe care-L prigonești.”

9. Cei ce erau cu mine au văzut bine lumina și s-au înfricoșat; dar n-au auzit glasul Celui ce vorbea.

10. Atunci am zis: „Ce să fac, Doamne?” „Scoală-te”, mi-a răspuns Domnul, „du-te în Damasc și acolo ți se va spune ce trebuie să faci.”

11. „Fiindcă nu puteam să văd nimic, din pricina strălucirii luminii aceleia, cei ce erau cu mine m-au luat de mână și așa am ajuns în Damasc.

12. Și a venit la mine un om, numit Anania, bărbat temător de Dumnezeu după Lege, și pe care toți iudeii care locuiesc în Damasc îl vorbeau de bine.

13. El mi-a zis: „Frate Saule, capătă-ți din nou vederea!” Chiar în clipa aceea, mi-am căpătat vederea și m-am uitat la el.

14. El mi-a zis: „Dumnezeul părinților noștri te-a ales să cunoști voia Lui, să vezi pe Cel Neprihănit și să auzi cuvinte din gura Lui;

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 22