Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 21:6-10 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

6. Apoi ne-am luat ziua bună unii de la alții, și noi ne-am suit în corabie, iar ei s-au întors acasă.

7. După ce ne-am isprăvit călătoria pe mare, din Tir am plecat la Ptolemaida, unde am urat de bine fraților și am stat la ei o zi.

8. A doua zi, am plecat și am ajuns la Cezareea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei șapte, și am găzduit la el.

9. El avea patru fete fecioare care proroceau.

10. Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un proroc, numit Agab, s-a coborât din Iudeea

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 21