Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 20:24-33 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

24. Dar eu nu țin numaidecât la viața mea, ca și cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea și slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.

25. Și acum, știu că nu-mi veți mai vedea fața, voi toți aceia în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăția lui Dumnezeu.

26. De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor.

27. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.

28. Luați seama, dar, la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriți Biserica Domnului, pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său.

29. Știu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruța turma;

30. și se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.

31. De aceea vegheați și aduceți-vă aminte că, timp de trei ani, zi și noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.

32. Și acum, fraților, vă încredințez în mâna lui Dumnezeu și a Cuvântului harului Său care vă poate zidi sufletește și vă poate da moștenirea împreună cu toți cei sfințiți.

33. N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva.

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 20