Vechiul Testament

Noul Testament

Evrei 9:6-9 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

6. Și, după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoții care fac slujbele intră totdeauna în partea dintâi a Cortului.

7. Dar în partea a doua intră numai marele preot, o dată pe an, și nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuși și pentru păcatele din neștiință ale norodului.

8. Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul în Locul Preasfânt, nu era încă deschis câtă vreme stătea în picioare Cortul dintâi.

9. Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri și jertfe care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârșirea cerută de cugetul lui.

Citiți capitolul complet Evrei 9