Vechiul Testament

Noul Testament

Efeseni 6:14-24 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

14. Stați gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii,

15. având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii.

16. Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău.

17. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

18. Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta, cu toată stăruința, și rugăciune pentru toți sfinții

19. și pentru mine, ca ori de câte ori îmi deschid gura să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei,

20. al cărei sol în lanțuri sunt; pentru ca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc.

21. Acum, ca să știți și voi despre mine, Tihic, preaiubitul frate și slujitor credincios în Domnul, vă va face cunoscut totul.

22. Vi l-am trimis înadins, ca să luați cunoștință despre starea noastră și să vă îmbărbăteze inimile.

23. Pace, fraților, și dragoste împreună cu credința din partea lui Dumnezeu Tatăl și din partea Domnului Isus Hristos!

24. Harul să fie cu toți cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăție. Amin.

Citiți capitolul complet Efeseni 6