Vechiul Testament

Noul Testament

Efeseni 5:8-23 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

8. Odinioară erați întuneric; dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii.

9. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr.

10. Cercetați ce este plăcut înaintea Domnului

11. și nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiți-le.

12. Căci e rușine numai să spunem ce fac ei în ascuns.

13. Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina.

14. De aceea zice: „Deșteaptă-te tu care dormi, scoală-te din morți, și Hristos te va lumina.”

15. Luați seama deci să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți.

16. Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele.

17. De aceea nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului.

18. Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh.

19. Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului.

20. Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.

21. Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos.

22. Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului;

23. căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.

Citiți capitolul complet Efeseni 5