Vechiul Testament

Noul Testament

Efeseni 3:15-21 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

15. din care își trage numele orice familie, în ceruri și pe pământ,

16. și-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru,

17. așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia pusă în dragoste,

18. să puteți pricepe împreună cu toți sfinții care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea;

19. și să cunoașteți dragostea lui Hristos care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.

20. Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,

21. a Lui să fie slava în Biserică și în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.

Citiți capitolul complet Efeseni 3