Vechiul Testament

Noul Testament

Efeseni 1:9-14 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

9. căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuși,

10. ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ.

11. În El am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale,

12. ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.

13. Și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit

14. și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.

Citiți capitolul complet Efeseni 1