Vechiul Testament

Noul Testament

2 Timotei 2:15-26 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

15. Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine și care împarte drept Cuvântul adevărului.

16. Ferește-te de vorbăriile goale și lumești; căci cei ce le țin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu.

17. Și cuvântul lor va roade ca cangrena. Din numărul acestora sunt Imeneu și Filet,

18. care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a și venit învierea și răstoarnă credința unora.

19. Totuși temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Lui”; și: „Oricine rostește Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!”

20. Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de pământ. Unele sunt pentru o întrebuințare de cinste, iar altele pentru o întrebuințare de ocară.

21. Deci, dacă cineva se curăță de acestea, va fi un vas de cinste, sfințit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună.

22. Fugi de poftele tinereții și urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.

23. Ferește-te de întrebările nebune și nefolositoare, căci știi că dau naștere la certuri.

24. Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare,

25. să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului;

26. și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinși ca să-i facă voia.

Citiți capitolul complet 2 Timotei 2