Vechiul Testament

Noul Testament

2 Timotei 2:10-19 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

10. De aceea rabd totul pentru cei aleși, pentru ca și ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veșnică.

11. Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom și trăi împreună cu El.

12. Dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, și El Se va lepăda de noi.

13. Dacă suntem necredincioși, totuși El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.

14. Adu-le aminte de aceste lucruri și roagă-i fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă.

15. Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine și care împarte drept Cuvântul adevărului.

16. Ferește-te de vorbăriile goale și lumești; căci cei ce le țin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu.

17. Și cuvântul lor va roade ca cangrena. Din numărul acestora sunt Imeneu și Filet,

18. care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a și venit învierea și răstoarnă credința unora.

19. Totuși temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Lui”; și: „Oricine rostește Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!”

Citiți capitolul complet 2 Timotei 2