Vechiul Testament

Noul Testament

2 Timotei 2:1-7 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Tu, dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus.

2. Și, ce-ai auzit de la mine în fața multor martori, încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții.

3. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Hristos.

4. Niciun ostaș nu se încurcă cu treburile vieții, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste.

5. Și cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli.

6. Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele.

7. Înțelege ce-ți spun; Domnul îți va da pricepere în toate lucrurile.

Citiți capitolul complet 2 Timotei 2