Vechiul Testament

Noul Testament

2 Corinteni 8:3-13 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

3. Vă mărturisesc că au dat de bunăvoie, după puterea lor și chiar peste puterile lor.

4. Și ne-au rugat cu mari stăruințe pentru harul și părtășia la această strângere de ajutoare pentru sfinți.

5. Și au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului, și apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu.

6. Noi, dar, am rugat pe Tit să isprăvească această strângere de ajutoare pe care o începuse.

7. După cum sporiți în toate lucrurile: în credință, în Cuvânt, în cunoștință, în orice râvnă și în dragostea voastră pentru noi, căutați să sporiți și în această binefacere.

8. Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă; ci pentru râvna altora și ca să pun la încercare curăția dragostei voastre.

9. Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.

10. În această privință, vă dau un sfat. Și sfatul acesta vă este de folos vouă, care, de acum un an, cei dintâi ați început nu numai să faceți, ci să și voiți.

11. Isprăviți, dar, acum de făcut; pentru ca, după graba voinței, să fie și înfăptuirea, potrivit cu mijloacele voastre.

12. Pentru că, dacă este bunăvoință, darul este primit, avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are.

13. Aici nu este vorba ca alții să fie ușurați, iar voi strâmtorați;

Citiți capitolul complet 2 Corinteni 8