Vechiul Testament

Noul Testament

1 Timotei 5:14-21 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

14. Vreau, dar, ca văduvele tinere să se mărite și să aibă copii, să fie gospodine la casa lor, ca să nu dea potrivnicului niciun prilej de ocară,

15. căci unele s-au și întors să urmeze pe Satana.

16. Dacă vreun credincios, fie bărbat, fie femeie, are văduve în familie, să le ajute, și să nu fie împovărată cu ele Biserica, pentru ca să poată veni în ajutor celor cu adevărat văduve.

17. Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciți de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea și cu învățătura pe care o dau altora.

18. Căci Scriptura zice: „Să nu legi gura boului când treieră bucate”; și: „Vrednic este lucrătorul de plata lui.”

19. Împotriva unui prezbiter să nu primești învinuire decât din gura a doi sau trei martori.

20. Pe cei ce păcătuiesc mustră-i înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă frică.

21. Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus și înaintea îngerilor aleși, să păzești aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte, și să nu faci nimic cu părtinire.

Citiți capitolul complet 1 Timotei 5