Vechiul Testament

Noul Testament

1 Timotei 1:16-20 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

16. Dar am căpătat îndurare, pentru ca Isus Hristos să-Și arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viața veșnică.

17. A Împăratului veșniciilor, a nemuritorului, nevăzutului și singurului Dumnezeu, să fie cinstea și slava în vecii vecilor! Amin.

18. Porunca pe care ți-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele, să te lupți lupta cea bună

19. și să păstrezi credința și un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, și au căzut din credință.

20. Din numărul lor sunt Imeneu și Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se învețe să nu hulească.

Citiți capitolul complet 1 Timotei 1