Vechiul Testament

Noul Testament

1 Corinteni 15:16-28 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

16. Căci, dacă nu învie morții, nici Hristos n-a înviat.

17. Și, dacă n-a înviat Hristos, credința voastră este zadarnică, voi sunteți încă în păcatele voastre,

18. și prin urmare, și cei ce au adormit în Hristos sunt pierduți.

19. Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii!

20. Dar acum, Hristos a înviat din morți, pârga celor adormiți.

21. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților.

22. Și, după cum toți mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Hristos;

23. dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.

24. În urmă, va veni sfârșitul, când El va da Împărăția în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire și orice putere.

25. Căci trebuie ca El să împărățească până va pune pe toți vrăjmașii sub picioarele Sale.

26. Vrăjmașul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea.

27. Dumnezeu, în adevăr, „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înțelege că afară de Cel ce I-a supus totul.

28. Și când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar și Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți.

Citiți capitolul complet 1 Corinteni 15