Vechiul Testament

Noul Testament

1 Corinteni 14:19-30 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

19. Dar în biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înțelese, ca să învăț și pe alții, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă.

20. Fraților, nu fiți copii la minte; ci la răutate fiți prunci; iar la minte fiți oameni mari.

21. În Lege este scris: „Voi vorbi norodului acestuia prin altă limbă și prin buze străine; și nici așa nu Mă vor asculta, zice Domnul.”

22. Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși. Prorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioși, ci pentru cei credincioși.

23. Deci, dacă s-ar aduna toată Biserica la un loc, și toți ar vorbi în alte limbi, și ar intra și din cei fără daruri sau necredincioși, n-ar zice ei că sunteți nebuni?

24. Dar, dacă toți prorocesc, și intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredințat de toți, este judecat de toți.

25. Tainele inimii lui sunt descoperite, așa că va cădea cu fața la pământ, se va închina lui Dumnezeu și va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.

26. Ce este de făcut atunci, fraților? Când vă adunați laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul, o învățătură, altul, o descoperire, altul, o vorbă în altă limbă, altul, o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.

27. Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând; și unul să tălmăcească.

28. Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în biserică și să-și vorbească numai lui însuși și lui Dumnezeu.

29. Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, și ceilalți să judece.

30. Și, dacă este făcută o descoperire unuia care șade jos, cel dintâi să tacă.

Citiți capitolul complet 1 Corinteni 14