Vechiul Testament

Noul Testament

Zaharia 14:8-15 Noua Traducere în limba Română (NTR)

8. În ziua aceea, vor țâșni ape vii din Ierusalim, jumătate înspre Marea de Răsărit și jumătate înspre Marea de Apus, atât vara, cât și iarna.

9. Domnul va fi Împărat peste tot pământul! În ziua aceea, va fi un singur Domn, iar Numele Lui va fi singurul Nume!

10. Întreaga țară, de la Gheva până la Rimon, în sudul Ierusalimului, va ajunge ca Araba. Ierusalimul însă va fi înălțat și va rămâne pe locul lui, de la Poarta lui Beniamin până la locul Primei Porți, până la Poarta Unghiului și de la Turnul lui Hananel până la teascurile regelui.

11. Poporul va locui în el și niciodată nu va mai fi sortit nimicirii. Ierusalimul va fi locuit în siguranță!

12. Iată care este molima cu care va lovi Domnul toate popoarele care au luptat împotriva Ierusalimului: le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în orbite și le va putrezi limba în gură!

13. În ziua aceea, Domnul va provoca o mare panică printre ei. Fiecare va apuca mâna semenului său și va ridica mâna împotriva semenului său.

14. Iuda va lupta și el în Ierusalim și bogăția tuturor neamurilor din jur va fi strânsă: o mare cantitate de aur, argint și haine.

15. Aceeași molimă va lovi și caii, catârii, cămilele, măgarii și toate animalele care vor fi în acele tabere.

Citiți capitolul complet Zaharia 14