Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmi 90:10-17 Noua Traducere în limba Română (NTR)

10. Deși anii noștri ajung la șaptezeci, iar dacă avem putere – chiar până la optzeci, cei mai mulți dintre ei sunt numai necaz și trudă, căci trec repede, iar noi zburăm.

11. Cine cunoaște însă tăria mâniei Tale și teama pe care o insuflă furia Ta?

12. Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să avem parte de o inimă înțeleaptă!

13. Întoarce-Te, Doamne! Cât vei mai zăbovi? Ai milă de slujitorii Tăi!

14. Dimineața satură-ne cu îndurarea Ta, iar noi vom striga de bucurie și ne vom veseli în toate zilele noastre.

15. Înveselește-ne pentru tot atâtea zile câte ne-ai asuprit și pentru tot atâția ani câți am văzut nenorocirea!

16. Să se arate slujitorilor Tăi lucrarea Ta și maiestatea Ta – fiilor lor!

17. Fie peste noi bunăvoința Stăpânului, Dumnezeul nostru. Statornicește pentru noi lucrarea mâinilor noastre! Da, statornicește lucrarea mâinilor noastre!

Citiți capitolul complet Psalmi 90