Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmi 89:21-40 Noua Traducere în limba Română (NTR)

21. Mâna Mea îl va sprijini; da, brațul Meu îl va întări.

22. Dușmanul nu-i va pretinde tributși nelegiuitul nu-l va înjosi.

23. Îi voi zdrobi pe dușmanii lui dinaintea lui și-i voi lovi pe cei ce-l urăsc.

24. Credincioșia și îndurarea Mea îl vor însoți; puterea îi va fi înălțată prin Numele Meu.

25. Voi da în mâna lui marea și în dreapta lui râurile.

26. El Mă va numi: «Tatăl meu, Dumnezeul meu, Stânca mântuirii mele!»

27. Eu îl voi face întâi născut, cel mai înălțat dintre regii pământului.

28. Îi voi păstra îndurarea Mea pe vecie, iar legământul Meu cu el va rămâne.

29. Îi voi întări sămânța pe veci și voi întări tronul lui cât vor dăinui cerurile.

30. Dacă fiii lui vor părăsi Legea Mea și nu vor trăi după judecățile Mele,

31. dacă vor încălca decretele Mele și nu vor păzi poruncile Mele,

32. atunci le voi pedepsi păcatul cu toiagul și vinovățiile cu lovituri.

33. Nu-mi voi îndepărta însă îndurarea de la el și nu-Mi voi trăda credincioșia.

34. Nu-Mi voi încălca legământul și nu voi schimba ce Mi-a ieșit de pe buze.

35. Odată ce am jurat pe sfințenia Mea, nu-l voi minți pe David!

36. Veșnică-i va fi sămânța, iar tronul lui va ține cât va fi soarele înaintea Mea;

37. va fi întărit pe veci precum luna, martorul cel credincios de pe cer.“ Sela

38. Dar Tu l-ai respins, l-ai îndepărtat, te-ai mâniat pe unsul Tău.

39. Ai nesocotit legământul cu robul Tău, i-ai pângărit coroana în țărână,

40. i-ai dărâmat toate zidurile, i-ai prefăcut fortificațiile în ruine,

Citiți capitolul complet Psalmi 89