Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmi 73:19-28 Noua Traducere în limba Română (NTR)

19. Cum sunt pustiiți într-o clipă! Sunt nimiciți, sfârșiți prin lovituri năprasnice.

20. Ca un vis la deșteptare, Stăpâne, așa le lepezi chipul când Te trezești.

21. Când inima-mi era mâhnită și eram străpuns în adâncul ființei mele,

22. eram ca o brută fără pricepere; eram ca dobitoacele înaintea Ta.

23. Însă eu totdeauna sunt cu Tine! Tu mă ții de mâna dreaptă,

24. mă călăuzești cu sfatul Tău și apoi mă vei lua în slavă.

25. Pe cine am eu în ceruri în afară de Tine? Iar pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni, ci doar în Tine.

26. Carnea și inima pot să mi se prăpădească, dar Dumnezeu este stânca inimii mele și partea mea de moștenire pe vecie.

27. Căci iată, cei ce se depărtează de Tine vor pieri. Tu-i nimicești pe toți cei ce-Ți sunt necredincioși.

28. Cât despre mine, este bine să fiu lângă Dumnezeu. Am făcut din Stăpânul Domn adăpostul meu; voi povesti toate isprăvile Tale!

Citiți capitolul complet Psalmi 73