Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmi 71:5-18 Noua Traducere în limba Română (NTR)

5. Tu, Stăpânul meu, ești nădejdea mea! Domnul este încrederea mea încă din tinerețe!

6. M-am sprijinit pe Tine încă din pântecele mamei mele: Tu m-ai scos din pântecele mamei mele, de aceea Ție Îți voi aduce lauda mea mereu!

7. Am ajuns ca un semn pentru mulți, dar Tu ești adăpostul meu cel trainic!

8. Gura-mi este plină de lauda Ta; vorbesc despre splendoarea Ta tot timpul zilei.

9. Nu mă lepăda la bătrânețe! Când îmi va fi trecut puterea, nu mă părăsi,

10. căci dușmanii mei vorbesc despre mine și cei ce caută să-mi ia viața uneltesc împotriva mea,

11. zicând: „L-a părăsit Dumnezeu! Urmăriți-l și prindeți-l, căci nu mai are scăpare!“

12. Dumnezeule, nu Te îndepărta de mine! Dumnezeul meu, vino degrabă în ajutorul meu!

13. Să piară în rușine potrivnicii sufletului meu! Ocara și dezonoarea să-i acopere pe cei ce-mi caută răul!

14. Eu însă voi continua să nădăjduiesc și Te voi lăuda tot mai mult!

15. Gura mea va povesti dreptatea Ta și mântuirea Ta toată ziua, chiar dacă nu le cunosc marginile.

16. Voi proclama isprăvile Tale, Stăpâne Doamne , voi aminti dreptatea Ta și numai a Ta!

17. Dumnezeule, m-ai învățat încă din tinerețea mea, iar eu continui să vestesc minunile Tale până în ziua de azi.

18. Dumnezeule, nu mă părăsi nici chiar când voi fi bătrân și cărunt, până când nu voi vorbi despre puterea Ta generației următoare și despre tăria Ta celor ce vor veni.

Citiți capitolul complet Psalmi 71