Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmi 71:13-21 Noua Traducere în limba Română (NTR)

13. Să piară în rușine potrivnicii sufletului meu! Ocara și dezonoarea să-i acopere pe cei ce-mi caută răul!

14. Eu însă voi continua să nădăjduiesc și Te voi lăuda tot mai mult!

15. Gura mea va povesti dreptatea Ta și mântuirea Ta toată ziua, chiar dacă nu le cunosc marginile.

16. Voi proclama isprăvile Tale, Stăpâne Doamne , voi aminti dreptatea Ta și numai a Ta!

17. Dumnezeule, m-ai învățat încă din tinerețea mea, iar eu continui să vestesc minunile Tale până în ziua de azi.

18. Dumnezeule, nu mă părăsi nici chiar când voi fi bătrân și cărunt, până când nu voi vorbi despre puterea Ta generației următoare și despre tăria Ta celor ce vor veni.

19. Dreptatea Ta, Dumnezeule, ajunge până la cer! Tu ai înfăptuit lucruri mărețe. Dumnezeule, cine este ca Tine?

20. Deși m-ai făcut să văd numeroase și amare necazuri, Tu îmi vei da din nou viață; chiar și din adâncimile pământului Tu mă vei scoate.

21. Îmi vei mări cinstea și mă vei mângâia din nou.

Citiți capitolul complet Psalmi 71