Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmi 56:2-9 Noua Traducere în limba Română (NTR)

2. Urmăritorii mei mă hărțuiesc toată ziua. Într-adevăr, mulți sunt cei ce se luptă cu mine cu trufie,

3. dar, când mi-e teamă, îmi pun încrederea în Tine.

4. În Dumnezeu, al Cărui Cuvânt îl laud, în Dumnezeu mă încred și nu mă tem! Ce poate să-mi facă un muritor?

5. În fiecare zi îmi răstălmăcesc cuvintele, toate gândurile lor sunt să-mi facă rău.

6. Uneltesc, pândesc, îmi urmăresc pașii, dornici să-mi ia viața.

7. Oare să scape ei prin răutate? Dumnezeule, doboară popoarele cu mânie!

8. Tu numeri zilele pribegiei mele; pune-mi lacrimile în burduful Tău! Să nu fie ele oare în cartea Ta?

9. Dușmanii mei vor fugi când voi striga! Știu un lucru: că Dumnezeu este de partea mea.

Citiți capitolul complet Psalmi 56