Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmi 38:1-13 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Doamne , nu mă mai mustra în mânia Ta și nu mă mai disciplina în furia Ta!

2. Căci săgețile Tale m-au străpuns, mâna Ta s-a abătut asupra mea.

3. Din pricina mâniei Tale, nu mai este nimic sănătos în trupul meu, nici un os nu mai este întreg din pricina păcatului meu.

4. Căci fărădelegile mele mă copleșesc, ca o povară grea; sunt prea grele pentru mine.

5. Rănile mele duhnesc, putrezesc, și aceasta numai din pricina nebuniei mele.

6. Sunt încovoiat, peste măsură de gârbovit. Toată ziua umblu bocind.

7. Coapsele-mi sunt pline de arsuri, nu mai este nimic sănătos în trupul meu!

8. Sunt atât de slăbit și de zdrobit! Mă tânguiesc din pricina suspinelor inimii mele.

9. Stăpâne, știi toate dorințele mele, iar suspinele mele nu-ți sunt ascunse!

10. Mi se zbate inima, puterile mă părăsesc, nici chiar lumina ochilor mei nu o mai am!

11. Cei care mă iubesc, prietenii mei, nu stau aproape de rana mea, cei apropiați mie stau deoparte.

12. Cei ce caută să-mi ia viața își întind cursele; cei ce-mi doresc răul pun la cale sfârșitul meu și în fiecare zi urzesc numai înșelătorii.

13. Eu însă nu aud, întocmai ca un surd; ca un mut, nu-mi deschid gura!

Citiți capitolul complet Psalmi 38