Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmi 37:22-35 Noua Traducere în limba Română (NTR)

22. Cei ce sunt binecuvântați de El vor moșteni țara, dar cei ce sunt blestemați de El vor fi stârpiți.

23. Domnul întărește pașii omului, atunci când Își găsește plăcere în calea lui.

24. Când acesta cade, nu este doborât de tot, căci Domnul îl sprijină cu mâna Sa.

25. Din tinerețea mea și până la bătrânețe nu am văzut vreun om drept părăsit, nici pe urmașii lui cerșindu-și pâinea.

26. El este milos în fiecare zi și dă cu împrumut, iar urmașii lui vor fi o binecuvântare.

27. Deci depărtează-te de rău și fă binele! Atunci vei putea locui în țară pentru totdeauna!

28. Domnului Îi place să facă dreptate și nu-Și părăsește credincioșii! Totdeauna ei sunt păziți, dar urmașii celor răi vor fi stârpiți.

29. Cei drepți vor moșteni țara, o vor locui pe vecie.

30. Gura celui drept rostește cuvinte înțelepte, iar limba lui grăiește cu dreptate.

31. El poartă în inimă Legea Dumnezeului său, și astfel picioarele nu-i alunecă.

32. Cel rău îl pândește pe cel drept, căutând să-l omoare,

33. însă Domnul nu-l dă pe mâna lui și nu-l lasă să fie osândit la judecata lui.

34. Nădăjduiește în Domnul și păzește calea Lui, iar El te va înălța ca să stăpânești țara și vei vedea nimicirea celor răi!

35. L-am văzut pe cel rău în toată puterea lui, întinzându-se ca un copac bogat, bine sădit în țara lui.

Citiți capitolul complet Psalmi 37