Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmi 34:16-22 Noua Traducere în limba Română (NTR)

16. Fața Domnului însă este împotriva celor ce săvârșesc răul, ca să le șteargă amintirea de pe pământ.

17. Când cei drepți strigă, Domnul îi aude și-i izbăvește din toate necazurile lor.

18. Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită și-i izbăvește pe cei cu duhul zdrobit.

19. De multe necazuri are parte cel drept, dar Domnul îl izbăvește din toate.

20. El îi păzește toate oasele și nici unul măcar nu îi va fi rupt.

21. Răul va aduce moartea celui nelegiuit, iar cei ce-l urăsc pe cel drept vor fi pedepsiți.

22. Domnul îi răscumpără pe slujitorii Săi și nici unul din cei ce-și găsesc refugiul în El nu este pedepsit.

Citiți capitolul complet Psalmi 34