Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmi 32:3-8 Noua Traducere în limba Română (NTR)

3. Când tăceam, mi se uscau oasele din pricina gemetelor mele necurmate.

4. Zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea; vlaga îmi ajunsese ca o uscăciune văratică. Sela

5. Atunci mi-am mărturisit păcatul și nu Ți-am ascuns vina mea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului nelegiuirile!“, și astfel Tu mi-ai iertat vina și păcatul. Sela.

6. De aceea fiecare credincios să Ți se roage câtă vreme mai poți fi găsit, iar când apele vor fi mari, pe el nu-l vor atinge.

7. Tu ești un adăpost pentru mine! Tu mă vei păzi de necaz, înconjurându-mă cu cântări de izbăvire! Sela

8. „Eu te voi instrui și te voi învăța calea pe care trebuie să mergi; te voi sfătui și ochiul Meu va veghea asupra ta.

Citiți capitolul complet Psalmi 32