Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmi 135:4-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

4. Căci Domnul l-a ales pe Iacov pentru Sine, l-a ales pe Israel ca să fie comoara Sa.

5. Eu recunosc că Domnul este mare: Domnul nostru este mai mare decât toți zeii!

6. Domnul face tot ce-I place, atât în ceruri, cât și pe pământ, atât pe mări, cât și în toate adâncurile.

7. El face să se ridice norii de la capătul pământului; El trimite fulgerele care vestesc ploaia și aduce vântul din cămările lui.

8. El este Acela Care a ucis pe întâii născuți ai Egiptului, de la oameni până la dobitoace.

9. El a trimis semne și minuni în mijlocul tău, Egiptule, împotriva lui Faraon și împotriva tuturor slujitorilor lui.

10. El a lovit multe neamuri și a omorât regi puternici:

11. pe Sihon, regele amoriților, pe Og, regele Bașanului, și pe regii tuturor regatelor din Canaan.

12. Apoi a dat țara acestora ca moștenire, ca moștenire lui Israel, poporul Său.

13. Doamne , Numele Tău este veșnic! Doamne , Tu ești amintit din generație în generație.

14. Căci Domnul face dreptate poporului Său și are milă de slujitorii Săi.

Citiți capitolul complet Psalmi 135