Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmi 119:40-49 Noua Traducere în limba Română (NTR)

40. O, cât de mult tânjesc după hotărârile Tale: înviorează-mă după dreptatea Ta!

41. Să vină, Doamne , peste mine marea Ta îndurare și mântuirea Ta din pricina promisiunii Tale!

42. Atunci îi voi putea răspunde celui ce mă ocărăște, căci mă încred în Cuvântul Tău.

43. Nu mă lăsa fără Cuvântul cel adevărat în gura mea, căci nădăjduiesc în judecățile Tale!

44. Voi păzi Legea Ta întotdeauna și pentru veci de veci!

45. Voi umbla liber, căci caut hotărârile Tale.

46. Voi vesti mărturiile Tale înaintea regilor și nu mă voi rușina.

47. Mă voi desfăta cu poruncile Tale, pe care le iubesc.

48. Îmi ridic mâinile spre poruncile Tale, pe care le iubesc, și cuget la orânduirile Tale.

49. Amintește-Ți de cuvântul spus robului Tău, în care m-ai făcut să nădăjduiesc!

Citiți capitolul complet Psalmi 119