Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmi 119:26-40 Noua Traducere în limba Română (NTR)

26. Mi-am cercetat căile și Tu mi-ai răspuns: învață-mă orânduirile Tale!

27. Deprinde-mă cu hotărârile Tale și voi cugeta la minunile Tale!

28. Sufletul îmi plânge de întristare: ridică-mă, după Cuvântul Tău!

29. Ține-mă departe de calea înșelăciunii; binevoiește să mă înveți Legea Ta!

30. Aleg calea credincioșiei; accept judecățile tale.

31. Mă alipesc de mărturiile Tale: Doamne , nu mă lăsa să fiu dat de rușine!

32. Alerg pe calea poruncilor Tale, căci Tu dai alinare inimii mele.

33. Învață-mă, Doamne , să trăiesc după orânduirile Tale, și le voi respecta până la sfârșitul vieții!

34. Dă-mi pricepere și voi respecta Legea Ta, o voi păzi din toată inima mea!

35. Condu-mă pe cărarea poruncilor Tale, căci în aceasta îmi găsesc plăcerea!

36. Apleacă-mi inima spre mărturiile Tale și nu spre câștigul mârșav!

37. Abate-mi privirea de la vederea lucrurilor deșarte; înviorează-mă pe calea Ta!

38. Împlinește-Ți promisiunea făcută robului Tău și celor ce se tem de Tine!

39. Depărtează de la mine ocara ce mă-nspăimântă, căci judecățile Tale sunt bune!

40. O, cât de mult tânjesc după hotărârile Tale: înviorează-mă după dreptatea Ta!

Citiți capitolul complet Psalmi 119