Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmi 119:134-154 Noua Traducere în limba Română (NTR)

134. Izbăvește-mă de sub asuprirea omului și-Ți voi păzi hotărârile!

135. Fă să lumineze fața Ta peste robul Tău și învață-mă orânduirile Tale.

136. Ochii îmi varsă șiroaie de lacrimi, fiindcă oamenii nu păzesc Legea Ta.

137. Doamne , Tu ești drept, iar judecățile Tale sunt drepte!

138. Tu poruncești, iar mărturiile Tale sunt drepte și pline de credincioșie!

139. Sunt mistuit de râvnă, pentru că dușmanii mei uită cuvintele Tale.

140. Cuvintele Tale sunt bine încercate și robul Tău le iubește.

141. Eu sunt mic și neînsemnat, dar nu dau uitării hotărârile Tale.

142. Dreptatea Ta rămâne dreptate pe vecie, și Legea Ta rămâne adevărată.

143. Eu am parte numai de necaz și de strâmtorare, însă poruncile Tale rămân desfătarea mea.

144. Mărturiile Tale rămân drepte pe vecie. Dă-mi pricepere, ca să pot trăi!

145. Strig din toată inima; răspunde-mi, Doamne! Voi împlini orânduirile Tale.

146. Te chem; mântuiește-mă, iar eu voi păzi mărturiile Tale.

147. Mă trezesc înaintea zorilor ca să strig la Tine și aștept să se împlinească cuvintele Tale.

148. Ochii îmi stau deschiși în timpul străjilor nopțiica să cuget la cuvintele Tale.

149. Ascultă-mi glasul, după bunătatea Ta, Doamne , după judecățile Tale, înviorează-mă!

150. Se apropie cei ce urmăresc nelegiuirea; ei s-au depărtat de Legea Ta.

151. Doamne , Tu ești aproape, iar toate poruncile Tale sunt adevărate.

152. Cu mult timp în urmă am aflat de mărturiile Tale, căci le-ai statornicit pe vecie.

153. Ia aminte la necazul meu și salvează-mă, căci nu am dat uitării Legea Ta!

154. Apără-mi pricina și răscumpără-mă! Îndură-te de mine după promisiunea Ta!

Citiți capitolul complet Psalmi 119