1. Îl iubesc pe Domnul , căci El ascultă glasul meu, cererile mele.
2. Pentru că Și-a plecat urechea spre mine, Îl voi chema în toate zilele mele.
3. Mă înfășuraseră legăturile morții și mă cuprinseseră sudorile Locuinței Morților; eram copleșit de necaz și de durere.
4. Dar am chemat Numele Domnului , zicând: „ Doamne , Te rog, izbăvește-mi sufletul!“
5. Domnul este îndurător și drept, Dumnezeul nostru este milostiv.
6. Domnul păzește pe cei neștiutori; eram nenorocit de tot, dar El m-a izbăvit.
7. Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, căci Domnul ți-a făcut bine!
8. Da, Tu mi-ai scăpat sufletul de la moarte, ochii – de lacrimi, și picioarele – de poticnire,
9. astfel că voi putea umbla înaintea Domnului pe pământul celor vii!
10. Am crezut, chiar dacă am continuat să spun: „Sunt foarte nenorocit!“
11. În neliniștea mea ziceam: „Orice om este mincinos!“