Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmi 106:22-42 Noua Traducere în limba Română (NTR)

22. pe Cel Ce înfăptuise minuni în țara lui Ham și lucruri înfricoșătoare la Marea Roșie.

23. Astfel El a spus că o să-i nimicească, însă Moise, alesul Său, a stat în spărtură înaintea Lui, ca să-I abată mânia de la nimicire.

24. Apoi au respins țara cea plăcută; ei nu au crezut în promisiunea Lui.

25. Au cârtit în corturile lor și nu au ascultat de glasul Domnului.

26. Atunci, El a jurat solemn că îi va face să cadă în pustie,

27. că le va face urmașii să cadă printre neamuri și-i va împrăștia printre popoare.

28. S-au alipit de Baal-Peor și au mâncat jertfe închinate morților.

29. L-au mâniat prin faptele lor, astfel încât o urgie a izbucnit printre ei.

30. Dar s-a ridicat Fineas, a făcut judecată și urgia s-a oprit.

31. Lucrul acesta i-a fost socotit dreptate, din generație în generație, pe vecie.

32. L-au mâniat pe Dumnezeu și la apele Meriba, iar din pricina lor i-a mers rău și lui Moise.

33. Căci s-au răzvrătit împotriva Duhului Său, iar Moise a vorbit necugetat cu buzele lui.

34. Ei nu au nimicit popoarele despre care le spusese Domnul ,

35. ci s-au amestecat cu neamurile și s-au deprins cu faptele acestora.

36. Au slujit idolilor lor, iar aceștia au devenit o cursă pentru ei.

37. Și-au jertfit fiii și fiicele în cinstea demonilor.

38. Au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor și al fiicelor lor, jertfindu-i idolilor din Canaan, și au spurcat țara din pricina sângelui.

39. S-au întinat prin faptele lor, s-au desfrânat prin lucrările lor.

40. Atunci s-a aprins mânia Domnului împotriva poporului Său și Și-a urât moștenirea.

41. I-a dat pe mâna neamurilor și astfel cei ce îi urau au stăpânit peste ei.

42. Dușmanii lor i-au asuprit și au fost umiliți sub mâna lor.

Citiți capitolul complet Psalmi 106