Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmi 104:15-23 Noua Traducere în limba Română (NTR)

15. vinul care înveselește inima omului, uleiul care dă strălucire feței și hrana care întărește inima omului.

16. Copacii Domnului sunt bine udați, cedrii Libanului pe care El i-a sădit.

17. În ei își fac cuibul păsările; barza își are casa în pini.

18. Munții cei înalți sunt ai caprelor sălbatice, iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă.

19. El a făcut luna să arate vremurile, iar soarele știe când să apună.

20. Tu aduci întunericul și se face noapte; atunci toate fiarele pădurii încep să mișune.

21. Puii de leu rag de foame, cerându-și hrana de la Dumnezeu.

22. Când răsare soarele, se adună și se culcă în cotloanele lor.

23. Atunci iese omul la lucrul lui, la munca lui, până seara.

Citiți capitolul complet Psalmi 104