Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31

Vechiul Testament

Noul Testament

Proverbe 31 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Proverbele regelui Lemuel

1. Cuvintele regelui Lemuel – oracolul pe care l-a învățat de la mama lui:

2. Fiule, ce să-ți spun? Fiul meu, ce să-ți spun? Ce să-ți spun, fiul jurămintelor mele?

3. Nu-ți da femeilor puterea ta și nici căile tale celor ce distrug regii!

4. Nu se cuvine regilor, Lemuele, nu se cuvine regilor să bea vin, nici conducătorilor să dorească băuturi tari,

5. ca nu cumva, bând, să uite Legea și să încalce drepturile tuturor celor asupriți.

6. Dați băuturi tari celui ce piere și vin celui ce are viața amară,

7. ca să bea, să-și uite sărăcia și să nu-și mai aducă aminte de necazul lui!

8. Deschide-ți gura pentru cel mut, pentru drepturile tuturor celor nenorociți!

9. Deschide-ți gura și judecă corect; apără drepturile celui asuprit și nevoiaș!

Epilog: Femeia cinstită

10. Femeia cinstită! Cine o poate găsi?Ea este mult mai valoroasă decât mărgăritarele.

11. Inima soțului ei se încrede în ea și nu-i va lipsi nimic de valoare.

12. Ea îi face bine, nu rău, în toate zilele vieții ei.

13. Ea caută lână și fuior și lucrează cu plăcere cu înseși mâinile ei.

14. Ea este ca o corabie de negoț; de departe își aduce hrana.

15. Ea se scoală când este încă întuneric, dă hrană familiei sale și ceea ce este rânduit – slujnicelor sale.

16. Ea se gândește la un teren și îl cumpără; din venitul câștigat plantează o vie.

17. Ea se încinge cu putere și își întărește brațele.

18. Ea simte că negoțul îi merge bine și candela ei nu se stinge noaptea.

19. Saltă furca de tors cu mâna și prinde fusul cu degetele ei.

20. Ea își deschide brațele pentru cel sărac și își întinde mâinile către cel nevoiaș.

21. Când ninge, ea nu se teme pentru familia ei, pentru că toată familia ei este îmbrăcată în stacojiu.

22. Ea își face cuverturi; are haine de in subțire și purpură.

23. Soțul ei este respectat la porțile cetății, când stă printre bătrânii țării.

24. Ea face haine de lână, apoi le vinde și dă cingători negustorilor.

25. Se îmbracă în putere și demnitate și râde de ziua de mâine.

26. Vorbește cu înțelepciune și învățături plăcute sunt pe limba ei.

27. Ea veghează asupra căilor familiei sale și nu mănâncă pâinea lenevirii.

28. Fiii ei se ridică în picioare și o numesc binecuvântată, cum, de altfel, și soțul ei o laudă:

29. „Multe femei fac lucruri nobile, dar tu le întreci pe toate!“

30. Farmecul este înșelător și frumusețea este trecătoare, dar femeia care se teme de DOMNUL va fi lăudată.

31. Apreciați-o pentru rodul muncii ei și faptele ei s-o laude la porțile cetății!